Polițiștii locali, razii în parcările magazinelor, pentru amendarea cerșetorilor (FOTO)

Șapte persoane au fost legitimate și sancționate contravențional de către polițiștii locali din Piatra-Neamț cu suma de 600 de lei pentru cerșetorie.

Acțiunea, organizată și executată de polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț s-a desfășurat în cursul zilei de astăzi, 3 noembrie, în parcările supermarketurilor și ale centrelor comerciale de pe raza municipiului Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cerșetorii depistați „în exercițiul funcțiunii” au fost legitimați, amendați pentru încălcarea articolului 2, pct. 3 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și mai apoi au fost îndepărtați din zonă.

„O persoană fără adăpost a fost găsită consumând alcool în spatele unui bloc de pe bulevardul Decebal, motiv pentru care a fost, de asemenea, sancționată.” – au transmis polițiștii locali

Poliția Locală reamintește că potrivit articolului de lege sus menționat, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte.

„Un astfel de fenomen este dificil de stopat, atât timp cât oamenii ”miloși” nu înțeleg că oferirea de bani celor ce apelează la mila publică întreține acestă manifestare și determină creșterea numărului celor care întreprind astfel de acțiuni.” – mai spune Poliția Locală

PUBLICITATE