Polițiștii din Săvinești, peste 110 sancțiuni în 8 ore

Sâmbătă, 4 martie, în intervalul orar 14:00-22:00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au acționat, pe raza de competență a secției, pentru prevenirea și combaterea  infracționalității stradale, a faptelor ilicite și creșterea gradului de disciplină rutieră.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 116 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dintre acestea, 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru contravenții la H.G.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 3 sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale , o sancțiune contravențională pentru nerespectarea dispozițiilor  Legii 171/2010, fiind confiscată și cantitatea de 1,2 m.c. material lemnos și alte 2 sancțiuni pentru nerespectarea altor dispoziții legale.

Pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind retrase 10 certificate de înmatriculare și ridicate 2 seturi de plăcute de înmatriculare.

PUBLICITATE