Polițiști implorați să ia o mită de 200 de lei de un șofer în Neamț. Dialogul polițiști-șofer

Un bărbat din județul Neamț a fost condamnat la 1 an și jumătate de închisoare cu suspendare după ce i-a implorat pe doi polițiști să accepte 200 de lei pentru a-l ierta de o amendă.

Potrivit Adevărul.ro, în luna iulie, judecătorii Tribunalului Neamț au dat o primă sentință într-un dosar de dare de mită în care a fost trimis în judecată un șofer acuzat că a încercat să le dea o mită de 200 de lei unor polițiști.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Evenimentul a avut loc în aprilie 2021, iar cei doi polițiști rutieri care participau la o razie din Târgu Neamț l-au oprit în trafic pe un șofer aflat la volanul unui Mercedes care „avea elemente de caroserie lipsă şi uzate peste limita legală (coroziuni la portiere, aripi şi praguri), prezentând şi defecţiuni tehnice minore la sistemul de iluminare”.

Totodată, din mașină lipseau trusa medicală de prim ajutor, triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendiu, iar șoferul nu avea asupra sa documentul de identitate și permisul de conducere.

Pentru că, pe lângă amendă, trebuia să îi fie reținut și certificatul de înmatriculare al mașinii, șoferul a încercat să îi mituiască pe polițiști, oferindu-le 200 de lei. Unul dintre polițiști a filmat scena cu telefonul mobil și l-a denunțat pe bărbat.

Iată dialogul dintre șofer și polițiști:

  • Polițist: Avem defecțiuni grave la sistemul de, defecțiuni la sistemul de iluminare.
  • Șofer: Vă rog frumos șefu.
  • Polițist: Ce e, domnul meu?
  • Șofer: Hai, domnule, ia un milion mata și unu acela și gata, lăsați-mă în pace.
  • Polițist: Pentru ce să iau un milion?
  • Șofer: Să-mi dai pace să pot (neinteligibil).
  • Polițist: Dar eu am salariu, domnule, mie nu-mi trebuie bani.
  • Șofer: Vă rog frumos să mă înțelegeți, domnule. Vă rog frumos, am zis vorba asta.
  • Polițist: Știți că darea de mită se pedepsește?
  • Șofer: Știu, domnu. Domnul șef
  • Polițist: Păi, și atunci?
  • Șofer: Hai s-o luăm acuma (neinteligibil) să nu mă audă nimeni. Mă rog ca la Dumnezeu, vă rog din suflet, oameni buni, vă rog.
  • Polițist: Matale ești un pericol cu mașina asta pe drum
  • Șofer: Vă rog din suflet. Hai, domnul șef.
  • Polițist: Ce e, domnule?
  • Șofer: Un milion mata și un milion ăsta, și hai, lăsați-mă, vă rog frumos, domnule.
  • Polițist: Domnule, nu înțelegeți că noi n-avem nevoie de bani?
  • Șofer: Lăsați, oameni buni. Vă rog din suflet. Îmi dați voie să vă pun în spate la mașină? Vă rog frumos. Să nu mă vadă lumea. Vă rog frumos.

În urma denunțului făcut de polițiști, șoferul a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

La proces a recunoscut tot și a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

PUBLICITATE
SURSĂAdevarul.ro