Poliția Română are o suspiciune. Mulți șoferi prinși drogați la volan în Neamț sunt „ajutați” să scape

Mai mult de o treime dintre testele făcute pe șoferii din Neamț, suspecți că ar conduce sub inflența drogurilor, au fost infirmate de către Institutul de Medicină Legală Iași, potrivit unui raport prezentat în această săptămână de reprezentanții Poliției Române.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, a declarat că pentru un tip de dispozitive, la nivel național sunt peste 90% de confirmări, iar în județul Neamț sunt doar 67%.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reprezentanții Poliției susțin că este vorba despre același tip de aparat drugtest și că în perioada următoare se vor lua anumite măsuri. Astfel, există suspiciunea că șoferii din unele județe, precum Neamț, prinși drogați, sunt ajutați de medicii legiști să scape.

„Am să vă dau trei exemple. Suceava are 65% confirmări din totalul testărilor efectuate, Neamț are 67% confirmate din totalul testărilor. Ambele județe duc probele spre analiză către medicina legală din Iași. Un contraexemplu pe același tip de aparat, în Brașov, din 171 de testări cu acest aparat doar una a fost infirmată. Probele de la Brașov sunt analizate la institutul național de medicină legală din București.” – a declarat purtătorul de cuvânt al IGPR

Poliția Române a anunțat o creștere enormă a numărului de șoferi depistați drogați la volan. Doar în primele 10 luni ale anului au fost 3.222 de cazuri, cu peste 700 mai multe față de anul trecut. Recordul va fi însă mult mai mare după centralizarea datelor din luna noiembrie și decembrie.

PUBLICITATE