Poliția Neamț, acțiune în domeniul exploatării agregatelor minerale

Două infracțiuni constatate și sancțiuni contravenționale de peste 330.000 de lei, aplicate în urma unei acțiuni ce a avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul exploatării agregatelor minerale.

În perioada 16 – 17 octombrie, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Neamț, împreună cu lucrători din cadrul Administrației Naționale Apele Române, Gărzii Naționale de Mediu și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, au acționat pe raza județului Neamț, în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul exploatării agregatelor minerale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul acțiunii au fost verificate perimetrele de exploatare deținute de 10 societăți comerciale.

În urma acțiunilor de control, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unui număr de 2 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 107/1996 și Legea 85/2003, totodată fiind aplicate un număr de 5 sancțiuni contravenționale la Legea 107/1996, în valoare totală de 111.500 de lei.

De asemenea, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 211/2001 și 2 la O.U.G. 195/2005, în valoare totală de 180.000 de lei.

Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române au aplicat o sancțiune contravențională la Legea nr. 17/1996, în valoare totală de 40.000 de lei.

PUBLICITATE