Poliția Neamț a prins o rețea de spărgători de mașini pe raza mun. Piatra Neamț

În urma unui plan de acțiune organizat și efectuat de polițiștii de investigații criminale împreună cu cei din cadrul structurii de ordine publică din cadrul Poliției Mun. Piatra Neamt, au fost identificați un adult de 33 de ani, din Piatra Neamț și patru minori cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, din Dragomirești și Gârcina, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din auto și tentativă de furt calificat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a acestora, stabilindu-se că în perioada august-noiembrie 2015, aceștia ar fi comis furturi de și din autoturisme pe raza municipiului Piatra Neamt, pe timp de noapte, fiind cercetați în cadrul a 19 dosare penale înregistrate inițial cu autor necunoscut.

Totodată ieri, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 33 de ani și a doi dintre cei patru minori pentru săvârșirea infracțiunilor de care sunt bănuiți, ceilalți doi minori fiind cercetați în stare de libertate.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Piatra Neamț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă de furt calificat, tentativă de furt în scop de folosință, furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

PUBLICITATE