Poliția Locală Piatra-Neamț: o autorizație de taxi, reținută și 4 taximetriști, amendați

In perioada 3 – 7 septembrie 2017 politistii locali din cadrul Biroului de Siguranta Rutiera  au efectuat o ampla actiune de verificare a autoturismelor care presteaza activitati de transport persoane in regim de taxi de pe raza municipiului P. Neamt, fiind vizata detinerea tuturor documentelor obligatorii prevazute de legile in vigoare pentru aceasta activitate, in special a Atestatului profesional si a Autorizatiei emise de catre Primaria municipiului Piatra Neamt.    

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

In cadrul acestei actiuni au fost aplicate un numar de 4 sanctiuni contraventionale in valoare de 4000 lei  pentru nedetinerea (neprezentarea) documentelor legale obligatorii conform  Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere (atestatul profesional, ecusonul cu nr. autorizatiei, etc)  precum si retragerea unei autorizatii taxi.

Totodata, au fost constatate o serie de fapte contraventionale retinute in sarcina persoanelor juridice.

Astfel, a fost depistata o societate comerciala care detine si foloseste, in scopul prestarii activitatilor de transport persoane in regim de taxi, mai multe autoturisme inscriptionate ca atare, desi cu privire la aceasta societate a fost declansata procedura intrarii in faliment, ulterioara insolventei, nemaifiind indeplinite conditiile legale pentru detinerea autorizatiei de transport, conform prevederilor art. 143 din Legea nr. 38/2003.

De asemenea, au fost depistate Persoane Fizice Autorizate ( PFA-uri) sau Intreprinderi Individuale ( II-uri ) care efectueaza activitati de taximetrie prin persoane interpuse, cu care au incheiate contracte de munca, contrar prevederilor legale cu caracter special din domeniul taximetriei care dispun in sensul ca persoana fizica care se constituie juridic ca PFA sau Intreprindere Individuala pentru desfasurarea aceastei activitati, nu poate angaja alte persoane in acelasi scop,  potrivit dispozitiilor art.52 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere.

PUBLICITATE