Poliția Locală Piatra-Neamț: Curățați zăpada și îndepărtați țurțurii, altfel plătiţi amenzi!

Precipitațiile abundente din ultimele zile, precum și temperaturile scăzute au determinat formarea de turțuri giganți pe marginea acoperișurilor majorității imobilelor din Piatra Neamț.

Aceștia reprezintă un real pericol pentru pietoni și pentru autovehiculele parcate în imediata apropiere, iar din acest motiv, trebuie îndepărtați în cel mai scurt timp posibil, a transmis Poliția Locală într-un comunicat de presă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest context reamintim cetățenilor municipiului Piatra Neamț, asociațiior de proprietari și persoanelor juridice care dețin sau au în administrare clădiri, că le revine obligația de a îndepărta țurțurii, astfel încât să nu fie pusă în pericol integritatea persoanelor care tranzitează zonele adiacente respectivelor imobile ori a autoturismelor staționate în proximitate. 

Același lucru este valabil și pentru trotuarele acoperite de gheață sau zăpadă. Ambele obligații sunt prevăzute în H.C.L. 228/2021, art. 1, lit. ”n”, articol pe care îl redăm mai jos:

«Instituțiile publice, operatorii economici, persoanele juridice, asociațiile de proprietari/locatari, persoanele fizice – proprietari sau chiriași ai apartamentelor din condominii, deținătorii de imobile (persoane fizice sau juridice) precum și cetățenii sunt obligați să îndepărteze zăpada și gheața pentru a permite accesul în siguranță de pe trotuarele din dreptul imobilelelor, incintelor pe care le dețin sau în care își desfășoară activitatea și de pe locurile de parcare pe care le folosesc.

Zăpada și gheața rezultate prin curățare se depozitează la o distanță de 30 de cm. de bordura carosabilului, pe trotuar. În imobilele în care funcționează societăți comerciale, obligațiile revin acestora.

Nu se admite aruncarea zăpezii din curți, pe străzi și trotuare. Țurțurii de la streașină se vor curăța în condiții de siguranță».

Nerespectarea prevederilor sus menționate se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice.”

PUBLICITATE