PNL Piatra-Neamţ continuă procesul de organizare internă şi întărire a filialei municipale

PNL Piatra Neamţ continuă procesul de organizare internă şi întărire a filialei municipale. Un element important în acest proces  l-a reprezentat organizarea de alegeri în organizaţiile interne locale  și anume : tineret, femei, persoane vârsta a treia și oameni de afaceri, alegeri desfășurate în luna octombrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma acestor alegeri s-au validat preşedinţii celor patru organizaţii interne precum şi echipele de conducere cu rol foarte important în cadrul organizaţiei locale. Astfel, în urma alegerilor președinte la OFL este d-na Aurora Ene, la OPV3 ,dnul Mihai Bîrliba, la OTL , dnul Adrian Olariu, iar la OOAF, dnul Mihai Vornicu. Continuăm să ne organizam până la fiecare OSV în parte, reevaluăm preşedinţii de OSV şi organizăm alegeri la nivelul fiecărei organizaţii de secţie de votare. Uşa PNL Piatra Neamţ este deschisă pentru noi membri şi mă bucură faptul că aproape la fiecare şedinţă a organizaţiei municipale validăm adeziuni de noi membri. Afirm cu toată convingerea că PNL Piatra Neamţ este în continuare cea mai puternică şi mai bine organizată structură politică locală din Piatra Neamţ, care îmbină cu succes activitatea politică cu partea administrativă”, a declarat Dragoș Chitic , președinte PNL Piatra Neamț.

Echipa PNL  Piatra Neamţ a venit în faţă electoratului cu un program de guvernare locală pentru aceşti patru ani de mandat. Programul este urmărit cu mare atenţie, este îmbunătățit periodic pentru a răspunde cerinţelor şi nevoilor comunităţii.

Programul Piatra Neamţ 2020 este în atenţia organizaţiei în această perioadă pentru pentru că în fiecare an trebuie realizată o etapă, astfel acum stabilim ce vom face in 2018. Colegii mei au cules din teren informaţii despre nevoile oraşului şi ale cetăţenilor, iar cele care pot fi realizate sau sunt de competenţa administraţie locale vor fi prinse în agenda anului următor. Am actualizat domeniile administrative de care se ocupă fiecare consilier local PNL, adaptate schimbărilor care au avut loc în Consiliul Local şi colegii mei deja şi-au preluat deja cu seriozitate sarcinile. Ne-am propus o analiză foarte atentă a contractelor de servicii externalizate și mă refer aici la colectarea deşeurilor, administrarea ştrandului municipal, a cimitirelor, a parcărilor publice, a Sălii Polivalente, a locuinţelor publice, a clădirii Forum Center şi vom interveni acolo unde este cazul cu măsuri concrete pentru îmbunătăţirea acestor servicii. Cetăţenii oraşului trebuie să simtă că echipa liberală de la Piatra Neamţ şi-a propus un alt mod de abordare a politicii, în strânsă legătură cu administraţia locală, aplicată pe rezolvarea problemelor locuitorilor acestui oraş. Societățile Consiliului Local funcţionează astăzi mult mai bine, iar după schimbarea conducerii la Publiserv şi LocativServ s-a produs o îmbunătăţire vizibilă a funcţionării acestora cu efecte vizibile pentru pietreni”, a continuat Dragoș Chitic, primarul Municipiului Piatra Neamț.

PUBLICITATE