Pieton beat, accidentat de o șoferiță pe o trecere pentru pietoni

Astăzi, 6 decembrie, în jurul orei 18:00 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Zănești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie de 44 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Zănești, care se afla angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE