PIATRA-NEAMȚ: Trecerea supraînălțată de la „Carpați”, ZERO ACCIDENTE în 2 ani

Un proiect care a fost destul de comentat și de analizat pe toate părțile în urmă cu doi ani, s-a dovedit a fi de succes. Este vorba de trecerea pentru pietoni supraînălțată, montată în dreptul Școlii Generale Nr. 8, în zona „Carpați”.

Imediat după montare au apărut comentarii de toate felurile din partea „vitezomanilor” care obișnuiau să circule pe acel sector de drum cu viteze destul de mari, lucru care a dus și la numeroase accidente cu victimă de-a lungul timpului. Conform unui raport oficial al poliției rutiere, din 2010 și până la montarea trecerei supraînălțate, s-au înregistrat 8 accidente (cu 3 persoane rănite grav și 10 rănite ușor) în acea zonă.

Câteva luni au continuat discuțiile despre acea trecere, cu referire la faptul că unii și-au mai spart băile de ulei (evident din cauza vitezei, deși indicatorul arata 30km/h), alții și-au mai agățat spoilerele, după care a intrat în obișnuința șoferilor din oraș că acolo trebuie încetinit și acordat prioritate pietonilor care traversează.

Iată că se împlinesc doi ani de atunci, iar poliția rutieră informează că de la montarea acelei treceri și până în prezent nu a mai avut loc niciun accident de circulație cu victime, lucru care nu poate decât să bucure întreaga comunitate și mai ales părinții copiilor care traversează zi de zi spre școală.

Între timp, acea trecere a fost luată drept model, la primărie fiind multe solicitări pentru a fi montate treceri asemănătoare și în zona altor unități școlare.

Este limpede că educația rutieră nu se face doar cu indicatoare, ci și cu măsuri mai „speciale”, așa cum sunt și astfel de treceri supraînălțate. Important este că viața copiilor și a tuturor celor ce traverseaza nu mai este pusă în pericol în acest moment, chiar daca unii șoferi mai comentază când trebuie să încetinească și să apese pedala de frână.

Pentru cine știe ce înseamnă să ai un accident de mașină în familie, cu victime sau persoane decedate, înțelege de ce trebuie aplicate astfel de măsuri. În orașele europene și chiar în țară astfel de treceri au devenit un lucru obișnuit și oarecum firesc și era cazul să avem și noi așa ceva.

Într-adevăr, aceasta trecere a fost destul de criticată în momentul montării, dar statistica oferită astăzi de Poliția Rutieră arată că de atunci nu a mai existat niciun accident rutier iar asta e tot ce contează. Protecția copiilor noștri este pe primul loc. În momentul în care am preluat mandatul de consilier local mi-am propus, ălaturi de ceilalți colegi, să facem câteva schimbări în oraș, în ceea ce privește mărirea siguranței în trafic. Apariția semafoarelor cu buton în zonele cu pericol de accidente, montarea pilonilor reflectorizanți în preajma trecerilor pentru pietoni, fluidizarea traficului pe B-dul Decebal, inscripționarea mesajelor pe trecere pentru responsabilizarea pietonilor sunt câteva din măsurile pe care le-am avut în vedere. Mulțumesc primăriei municipiului Piatra-Neamț pentru susținerea și implementarea acestor proiecte, colegilor din Comisia Rutieră și în mod special domnului Comisar Dănuț Urserescu, cu care avem o colaborare foarte bună în ceea ce privește mărirea siguranței rutiere și fluidizarea acesteia. – a declarat consilierul Romel Bîrjoveanu

loading...

One comment

  1. Macar faceti-le pe toate la fel. Consecventa este importanta in circulatia rutiera. Problema in circulatia din romania este ca multe indicatoare sunt total aiurea, in conditiile in care daca ai de mers sute de km intr-o zi nu ai cum sa respecti toate indicatoarele de 30, 50 sau chiar 10 (nulte uitate aiurea acooo). La fel cu indicatoarele pentru denivelari – sunt o gramada de gropi oricum, peste tot. Trebuie facuta o analiza pertinenta, de scos semnele de prisos, de ridicat limita unde se poate, astfel incat cand vezi un indicator de 30 sau o denivelare sa insemne ceva. Ce sa mai zic de indicatoarele cu lucrari, unde nu se lucreaza de ani/zeci de ani..
    Pe de alta parte, nu doar locuitorii din piatra neamt trec pe acolo (turism, tranzit). Daca vine cineva din alt oras si tranziteaza orasul poate sa isi sparga baia de ulei acolo, tocmai pentru ca e o exceptie intr-o mare de indicatoare aiurea si drumuri proaste – la nici 20 de metri de trecere e o denivelare serioasa de ani de zile, cum stiu ca semnul de denivelare nu e pentru alta gorapa?. Cred ca cel mai bine ar fi sa fie toate trecerile asa, marcat si vopsit corespunzator, eventual si cu „cocoase” englezesti inainte (pe jumatate de banda). Mergeti in toata europa si sigur gasiti modele, dar acolo abordarea este unitara.

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*