Piatra-Neamț: Teodora Sava, premiată în Consiliul Local pentru performanțe deosebite

Primăria Piatra-Neamț continuă să premieze performanța. În cadrul ședinței de Consiliu Local, de astăzi (26 octombrie), primarul Dragoș Chitic a premiat un alt tânăr cu rezultate deosebite:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Teodora Sava, pentru participarea la concursul X Factor, pentru rezultatele obținute la clasa de flaut, pian și chitară a Liceului de Artă Victor Brauner și pentru implicarea în diverse activități ale comunității, în calitate de consilier local din Consiliul Local al Tinerilor Piatra-Neamț.
A mai participat la emisiunea concurs Next Star, unde în finală a obținut locul 2, face parte din Orchestra Emanuel Elenescu și din corul Liceului de Artă Victor Brauner, este membră a corului Extensio al Academiei de Muzică Gh. Dima, extensia Piatra-Neamț.
Teodora s-a remarcat și prin rezultate deosebite la învățătură, media generală la terminarea clasei a IX-a fiind de 9,93.

Pentru rezultatele deosebite, pentru munca și pentru că a reușit să facă cinste municipiului Piatra-Neamț, Teodora a fost răsplătită și cu suma de 1.000 lei, de la bugetul local.

PUBLICITATE