Ieri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăței, din Piatra Neamț.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tot ieri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din localitatea Săvinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății, din Roznov.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.