Piatra-Neamț: Șofer prins rupt de beat și fără permis pe strada Fermelor

La data de 15 noiembrie, în jurul orei 16.00,  polițiștii Biroului Rutier din cadrul  Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fermelor, din Piatra Neamț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE