În cadrul lucrărilor de reconfigurare a traficului pe Bulevardul Decebal din Piatra-Neamț, Primăria a anunțat reînființarea sensurilor giratorii în intersecțiile din Piața Ștefan cel Mare și Bd. Dacia, iar traficul rutier pe Bd. Dacia va fi reluat în ambele sensuri.
Primăria Piatra-Neamț a anunțat măsuri de resistematizare a traficului rutier în vederea închiderii a două tronsoane pe Bulevardul Decebal, între Muzeul de Istorie și Casa de Cultură, precum și între intersecția cu strada Mihail Sadoveanu și Biserica Precista Nouă. (vezi articol AICI)
Pentru a gestiona eficient traficul în această perioadă, se va reveni la configurația rutieră anterioară, care include reînființarea sensurilor giratorii în două intersecții-cheie.
Astfel, sensul giratoriu va fi reînființat la intersecția dintre Piața Ștefan cel Mare și strada Mihai Eminescu, precum și la intersecția dintre Bd. Dacia și Blocul Turn – Unic.
Odată cu aceste modificări, circulația rutieră în ambele sensuri va fi reluată pe Bd. Dacia, inițial pe sectorul Pietricica – Unic și, ulterior, pe toată lungimea străzii, până la intersecția cu strada Obor.
„Astfel, se va reveni la configurarea rutieră anterioară, cu sens giratoriu în intersecția Piața Ștefan cel Mare – Mihai Eminescu și reînființarea sensului giratoriu la intersecția cu Bd. Dacia (Blocul Turn – Unic).
După reînființarea sensului giratoriu din zona Blocul Turn – Dacia, pe Bulevardul Dacia se va reveni la circulația rutieră în ambele sensuri, inițial pe sectorul Pietricica – Unic și ulterior pe toată lungimea străzii, până la intersecția cu strada Obor.” – a transmis Primăria