Piatra-Neamț: Raportul de activitate al consilierului local Marius Ghineţ (2016-2017)

Validat consilier după alegerile din iunie 2016, Marius Ghineţ face parte din grupul PMP din Consiliul Local Piatra-Neamţ.
Este la primul mandat de consilier, îşi conduce propria afacere în mediul privat și datorită acestui lucru, intervenţiile din cadrul şedinţelor de consiliu au fost concrete şi la obiect.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Marius Ghineţ a iniţiat, alături de consilierii PMP, proiecte de hotărâre dar a venit cu amendamente la altele. A participat la majoritatea şedinţelor Consiliului Local şi a fost prezent la toate întâlnirile pe comisii. A acordat audienţe la sediul PMP, s-a deplasat pe teren unde existau şantiere de lucru, a fost implicat în activităţi ale societăţilor din subordinea CL şi a colaborat cu departamentele din cadrul primăriei pentru cunoaşterea şi clarificarea problemelor cuprinse în proiectele de hotărâri din domeniile buget şi învăţământ.

A fost prezent în numeroase conferinţe de presă organizate la sediul PMP, iar pentru perioada următoare îşi doreşte să rezolve, alături de colegii consilieri, problema câinilor vagabonzi şi găsirea de soluţii pentru crearea de noi locuri de parcare. În acelaşi timp, siguranţa cetăţeanului va fi o prioritate pentru el dar şi problema debirocratizării sectorul public.

Raportul de activitate al consilierului Marius Ghineţ, în perioada 2016-2017, îl puteți citi – AICI

PUBLICITATE