Ianis Grecu, o minune de băiețel, a adunat atâta emoție, lacrimi și bucurie, cum nu s-a mai văzut în Piatra-Neamț.
Ieri, Alina Grecu, mama micuțului a postat pe Facebook un mesaj prin care mulțumea tuturor celor care în ultimul an i-au sprijinit. O întreagă comunitate locală s-a mobilizat exemplar pentru a-i fi alături micuțului și părinților săi care au trecut prin cea mai mare îcercare a vieții.
Totul a început în urmă cu un an, când micuțul Ianis era internat de urgență la Spitalul Al. Obregia din București. Suferea de o malformaţie a creierului care îi determina numeroase crize epileptice. La acea vreme, medicii erau rezervaţi în ceea ce priveşte posibilitatea unei operaţii în ţară.
Primele cuvinte ale mamei, în primăvara anului 2017:
”El este Ianis! Îngeraşul meu în varsă de 7 săptămâni. Nimic nu mi-am dorit mai mult in viaţă decât sa fiu mamă. Si Dumnezeu m-a binecuvantat cu 2 îngeraşi, o fetiţă minunatăîin vârstă de 5 ani şi puiul ăsta mic. Când a venit pe lume, pe 28 februarie, am crezut că zbor pana la Dumnezeu si înapoi de fericire. Si fericirea a durat 1 zi până când am observat că ceva nu era in regulă. Micuţul meu se manifesta intr-un fel. Doctorii m-au luat in râs si din start m-au catalogat ca fiind o mamă paranoică. „Copilul nu are nimic doamnă, e născut la termen, ii bate inima bine, a avut notă maximă, ce mai vrei?”. Şi uite aşa a început lupta cu doctorii, cu sistemul medical, cu mine si cu Dumnezeu.”
Oameni din toate categoriile, de toate vârstele și din toate domeniile au pornit o campanie de strângere de fonduri pentru operația care, făcută în străinătate, costa peste 70.000 Euro.
Rețelele de socializare erau pline de mesaje de susținere, oameni cu suflet mare scoteau la licitație bunuri personale pentru a strânge fonduri, pozele cu Ianis zâmbind erau peste tot.
Din păcate, familia micuțului trăia clipe de coșmar. Situația era tot mai rea, Ianis făcea zeci de crize peste zi dar sperau, cu toții, ca ziua care venea să fie mai bună.
Alina Grecu, mama lui Ianis, printre lacrimi și suferință, când prindea un moment liber, mai scria câteva rânduri:
”Am pornit in viaţa asta doar soţul meu şi cu mine. Noi doi fara sprijin de la nimeni, de la familie ori prieteni. Nu ne-am plans niciodată la nimeni, nu am solicitat si nu am aşteptat niciodată ajutor de la nimeni. Astfel încât, în momentul în care s-a ivit situaţia lui Ianis, nu am spus nimic nimănui şi ne-am dus necazul cum am putut noi. A fost ft greu să cautam sprijin numai unul la celalalt si de multe ori ne mascam suferinţa ca să ne protejăm reciproc şi să nu ne mai îngreunăm sufletul atat de mult. Suntem oameni sinceri şi oneşti, loviţi de acest necaz crunt. Cine ne cunoaşte, ştie că nu ne-am fi pretat niciodată la faze aiurea pt a face rost de bani si nu ne-am juca niciodată de-a „boala copilului”pt a primi compasiune. Suntem bucurosi de tot ajutorul pe care-l primim şi nu o să ne ajunga viaţa asta să vă mulţumim suficient. Suntem oameni cu inima cinstită şi tare ne-am bucura să-l facem pe ianisucul bine si să mai ramana bănuţi pentru a ajuta şi alţi copii…”
În Piatra-Neamț, fundații, politicieni, sportivi, artiști, încercau să ajute prin tot felul de evenimente, ca Ianis să aibă o șansă, să poată fi operat și vindecat.
Între timp, deznădejdea mamei era tot mai mare: ”Timpul trece, crizele se inmulţesc, iar disperarea creşte într-un ritm accelarat. Mă întreb continuu unde am greşit, ce nu am respectat în timpul sarcinii, sau cu ce am păcătuit de m-a lovit Dumnezeu aşa. Şi plâng, în hohote, în surdină, în suflet…”
Deja banii nu cred că mai contau atât de mult, pe cât contau rugăciunile oamenilor buni care, alături de familie, sperau la o minune.
Pe grupurile de pe Facebook circulau poze cu Ianis, minunea de băiețel care zâmbea, dar care ascundea în spatele zâmbetului o poveste tristă: ”El este Ianis, fiul meu. Stiu ca este perfect. Ştiu că mă priveşte ca un înger. Dar în căpușorul lui nu e deloc bine. E multa gălăgie, iar lui îi place liniştea!”, spunea Alina Grecu.
Între timp, erau organizate meciuri demonstrative pentru strângere de fonduri, sute de produse și obiecte erau scoase la licitații pe rețelele de socializare, iar gândurile bune transmise de mii de oameni, îi țineau în putere pe părinții micuțului. Printre alte crize făcute e Ianis peste zi, Alina Grecu își găsea cuvinte de mulțumire pentru toți cei care îi erau aproape: ”Aşa oameni minunaţi eu nu credeam ca există, atât de săritori la necaz si de blânzi în cuvinte. Păi, cum să nu-i povestesc eu lui Ianisucul despre voi, oameni cu suflet de aur? Off, Ianisucule cat esti de norocos, asa chinuit cum ai pornit tu in viaţă, dar norocos!”
În Piatra-Neamț, un concert organizat în parteneriat cu asociații și instituții de cultură urma să aibă loc tot pentru Ianis. La București, prin spitale, începeau să apară primele diagnostice precise: ”malformatie frontala stanga de tip hemimegalencefalie”. Cel mai grav era că ca neurologii nu puteau identifica exact zona cerebrala care trebuia extirpata, respectiv deconectată, iar evoluția micuțului nu era deloc bună:
”Avem o lună de zile de cand suntem la Obregia si incerc pe cât posibil să nu mă las pradă disperării, însa mi se răscoleşte inima când văd mămici fericite care se externează cu puiuţii lor, iar eu il strang pe-al meu la piept şi inghit in sec. Şi nu mă plâng, că aş mai sta aici inca 3 ani daca aş vedea vreo îmbunătaţire. Pană una alta, incerc sa mă bucur de starea lui generală, de faptul că mănâncă, creşte, gângureşte, începe să mă vadă. Şi uite aşa stăm mai toată ziua îmbrăţişaţi, eu cu sufletul bucăţi, iar el cu sufletul nevinovat”.
După încă o lună, tratamentele nu-și mai făceau efectul iar lucrurile se îndreptau cu pași siguri către o operație în țară. Banii strânși nu acopereau operația în strainătate, iar toate speranțele erau în mâna doctorului Stoica.
Alina Grecu abia își găsea cuvintele de rugă: ”Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine.
Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta”.
Începeau procedurile de pregătire a operației. Ianis luase din spital cateva viroze respiratorii, era tot mai slăbit iar crizele tot mai dese. ”Ziua mult aşteptată se apropie şi ne cuprinde frica, disperarea. E o teamă care ne secătuieşte de puteri, care e parca întemnițata in mintea noastra si care te lasa fara aer atunci când te gândeşti la riscurile si la urmările acestei operatii”.
A venit și ziua intervenției chirurgicale.Familia a fost avertizată că din pricina tăierii unor anumiți nervi, micuțul nu-și va putea mișca mâna și piciorul pe partea respectivă.
La 5 minute după trezirea din anestezie, prima minune s-a produs. Ianis își mișca ambele mâini și picioare, semn că emisfera dreaptă a început să preia din funcțiile emisferei stângi. Ca procedură, Lui Ianis i-a fost deconectata in totalitate emisfera stanga, el functionand numai cu emisfera dreapta a creierului. Acest lucru a fost necesar intrucat era singura modalitate de a opri crizele provocate de malformatia de pe emisfera stanga.
Familia începea să simtă că toate gândurile bune și rugăciunile miilor de oameni au avut efect, iar ceea ce până acum era în umbră, începea să se vadă tot mai clar: speranța.
Recuperarea de după operație a fost grea, dar evoluția era tot mai bună. ”Cuvintele sunt de prisos. Ne-a uimit pe toţi si ne-a convins că există speranţă şi într-o singură emisferă. Începe o nouă luptă pt noi, una de lungă durata, dar e o altfel de lupta la sfârşitul căreia sunt convinsă ca Ianis va merge şi mă va striga „mami, mami”. Dumnezeu a fost milostiv cu noi prin intermediul dvs. Poate nu credeţi, dar cu fiecare dintre dvs, Dumnezeu a lucrat pentru Ianis. Nu am cuvinte care să descrie măcar 10% respectul si recunoștința pe care v-o port.”
Următoarele luni au adus progrese importate și nesperate pentru Ianis. ”Asadar, Ianis îşi trăieşte viaţa lui de bebeluş, face progrese mici, ft mici, dar care pt mine sunt uriaşe. Şi cel mai important: e vesel, zâmbeşte mereu când îi vorbeşti si e o gângureală acolo la limbuta lui de mă topesc de nu stiu câte ori pe zi. Îl simt fericit, liniştit, asa cum ar trebui să fie oricare bebeluş de vârsta lui… Este atât de minunat să mergi la medic cu copii si sa pleci de acolo doar cu rezultate încurajatoare, fără alte tratamente şi indicaţii, încât plâng în timp ce vă scriu de parcă visez şi nu vreau să mă trezesc”.
Au urmat luni întregi de terapie, recuperare zilnică, controale lunare la București, iar hemipareza pe partea dreapta a corpului si pierderea vederii la ochiul drept-periferic, nu i-a descurajat pe părinți și nici pe Ianis care este un luptător.
”Au trecut deja 6 luni de la intervenţa care i-a schimbat destinul lui Ianis şi care i-a îmbunătaţit în procent de 100% calitatea vieţii. Zilele acestea am fost la controlul de 6 luni post hemi în cadrul căruia am facut rmn, eeg de noapte, examen neurologic şi analize la sânge. Rezultatele întrec orice aşteptare din partea noastră, întrucât în ultima perioadă ne-am torturat psihic gândindu-ne că urmează primul control cu adevarat important de la intervenţie. Însa, totul a ieşit ft bine. Pân una alta, Ianis este bine, vesel, fericit, curios si iubibil din cale afară. Mă înclin în faţa dvs cu aceeaşi eternă recunostinţă pe care v-o port, vă doresc sănatate cât încape şi pace in suflet! Fiţi binecuvântaţi, oameni buni!”
Ieri, într-o postare pe facebook, Alina Grecu își arăta prețuirea și recunoștința pentru toate lucrurile bune și minunile care i s-au întâmplat în ultima perioadă: ”Sunt pur şi simplu cea mai recunoscătoare mamă din lume! Recunoscătoare lui Dumnezeu pentru calea pe care a ales să-l îndrume pe Ianis, recunoscătoare vouă pentru solidaritatea de care aţi dat dovadă, recunoscatoare pentru viaţa pe care o trăiesc!”