Piatra-Neamț: O tânără prinsă beată criță la volan, azi-noapte

Azi-noapte (9-10 ianuarie), în jurul orei 2:00, un echipaj de poliţie a Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ a depistat pe strada Dimitrie Leonida, o femeie, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătoarea auto, de 31 de ani,  din Piatra-Neamţ, a fost supusă testării cu aparatul alcooltest, dispozitivul indicând o valoare de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, a fost condusă la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările faţă de aceasta, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

PUBLICITATE