Piatra-Neamț: O mână de oameni, din Charleroi, îl supraveghează pe Alexandru și au grijă de tatăl acestuia

O mână de oameni, din Charleroi, îl supraveghează pe Alexandru și au grijă de tatăl acestuia, Ioan Băieșanu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

”Îngerii” lui Alexandru sunt Pavel Popescu, cel care a făcut posibil transferul acestuia la Charleroi, apoi Adina Clapa, tânăra din Roman care l-a contactat pe Pavel și i-a prezentat situația.

Apoi comunitatea românească din Belgia care este în permanență lângă tatăl lui Alexandru, aici îi amintim pe Cornel Radu-Loghin, un pietrean stabilit la Bruxelles, apoi un mumăr mare de tineri care locuiesc și muncesc în Belgia și care au venit, din proprie inițiativă, în ajutorul tânărului ars: Ramona Strugariu, Petrescu Mădălin, Neagu Max, Adina Apostol. Sunt doar câteva persoane pe care le enumerăm, pentru că numărul lor este mare, la fel ca și implicarea și interesul lor.

Este extraordinar cum un grup de tineri plecați din țară pentru un trai mai bun, au reușit să se mobilizeze pentru a-l ajuta și salva pe Alexandru. În mare parte sunt acceași oameni minunați care s-au implicat în tragedia de la Colectiv.

Mai jos, regăsiți câteva fragmente din discuțiile purtate între ei și de mobilizarea de care au dat dovadă:

Alexandru Băiașu, victima incendiului din Piatra-Neamt, are sansa la viata datorita transferului in Belgia. Atat el cat si familia lui au nevoie de sprijinul dumneavoastra.
Donatiile pot fi facute in contul:
ROMBEL – Communauté roumaine en Belgique asbl
Clos du Parnasse no. 11F, 1050 Bruxelles
ING BANK Belgium, Swift BBRUBEBB
Cont: BE94 3631 3450 7314
cu mențiunea: Donatie Alexandru Baiasu – Piatra-Neamt
Vom publica periodic ce donatii s-au facut, cu pastrarea confidentialitatii datelor personale a donatorilor.Va multumim pentru generozitate si sprijin!

Cornel Radu-Loghin:

Cautam cazare in Charleroi, cat mai aproape de Grand Hôpital De Charleroi! Aceasta cerere este pentru tatal lui Alexandru Băiașu, tanarul de 29 de ani, victima a incendiului din Piatra Neamt, transferat ieri la acest spital. In acest moment doomnul Ionel Băiașu a primit o camera la subsolul spitalului, o camera folosita de medicii de garda dar este o solutie temporara. Va trebui sa fie acolo, alaturi de Alexandru, saptamani bune de acum inainte…..

Adina Apostol (unul dintre supraviețuitorii de la colectiv a mers să-i dea o mână de ajutor) :

Cred ca tatal va ajunge in jurul orei 20:30-21 pe aeroport. Astept sa ma contacteze ca sa va pot da mai multe informatii. Oricum sigur este stresat, agitat…trebuie sa il lasam sa se linisteasca putin. Ati fost foarte prompti si va multumesc tare mult pentru asta, tocmai de aceea, cand aflu ceva, va informez imediat!

Ramona Strugariu:

Alexandru a ajuns acum un minut in spitalul de la Charleroi. A fost luat in grija echipei medicale de acolo. Pumnii stransi. Urmeaza zile lungi, dar eu cred cu toata fiinta mea ca va fi bine. Daca totul merge conform planului, baiatul de 29 de ani ranit in explozia de la Piatra Neamt va ajunge in seara asta in Belgia, la Charleroi.
O sa avem mare nevoie de ajutor pentru doua chestiuni:
1. Tatal lui Alexandru va veni in Belgia fara absolut nimic. A ajuns la spital cu hainele de pe el si buletinul. Si asa a ramas. Trebuie sa ne mobilizam sa ii luam cele necesare, haine groase, obiecte de uz personal etc. E foarte frig aici, probabil va ramane o vreme in spital insotitor, trebuie sa ne mobilizam in comunitatea locala sa il ajutam.
2. Daca lucrurile merg bine, tatal lui Alexandru si Alexandru vor reveni in Romania la ceva ce nu mai exista. Nu mai au locuinta, totul a ars. Trebuie sa cautam solutii pentru ei, ca sa aiba la ce se intoarce, cu bine, acasa.
Sa speram ca totul va fi bine. Tinem aproape.”

Cornel Radu-Loghin:

”Domnul Petrescu Madalin s-a intalnit cu tatal lui Alexandru, acum au ajuns la spital, Raluca Belegan si Oana Molesag. Alexandru a trecut cu bine de prima interventie, urmatoarele zile sunt decisive iar tatal lui, domnul Ionel, este alaturi de el.

Cornel Radu Loghin:

este nevoie de o pereche – două de încălțăminte nr44

Petrescu Madalin:

se rezolvă, maine dimineață merg

Adina Apostol:

Am vorbit. Are nevoie in prima faza de lucruri de igiena intima, un sapun, un prosop, o periuta si pasta de dinti.. poarta 52 la haine, xl sau xxl. Nu are decat hainele de pe el.. nu cred ca mai are nimic ramas.. daca poate merge cineva, el acum vrea sa stea langa baiat.. nu vrea sa plece din spital momentan. Dar nu multe persoane, e tarziu, sa nu cream probleme la spital..

Neagu Max:

Buna ziua, sunt cu domnul Ionel .L-am luat de la spital, i-am cumparat in proportie de 90% tot ce a avut nevoie, de la papuci de camera pìna la geaca si cele necesare pt baie. Ne multumeste tuturor pentru tot, acum sa ne rugam pentru baiatul lui. Dumnezeu sa-i dea putere sa treaca peste tot și sa se faca bine.

Discuțiile, mobilizarea și implicarea sunt și la această oră la Charleroi, în comunitatea de români, pe grupul de Facebook RomBel.

Sunt oameni extraordinari și fac tot ceea ce pot pentru un român de-al lor, ars în explozie. Ceea ce ar trebui să facă autoritățile, în România, fac românii plecați afară la muncă.

Cinste lor și bravo lor!

PUBLICITATE