Piatra-Neamț: Ministrul Sănătății, după decesul lui Alexandru: „S-a făcut tot ce s-a putut”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat în această seară (8 noiembrie) că în cazul tânărului din Piatra-Neamț, transferat în Belgia cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, s-a făcut tot ce s-a putut pentru a fi salvat la timp.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

L-am sunat pe medicul care s-a ocupat de Alexandru, care m-a anunțat și mi-a spus că s-a atașat de pacient, că-i este foarte greu să-mi spună și că a făcut tot ce i-a stat în putință să-l salveze. Starea era foarte gravă, din păcate Alexandru a plecat.

A fost transferat în Belgia în momentul în care medicii și-au dat acordul. În momentul în care medicii din Belgia au spus ”Da”, Alexandru a plecat. S-a făcut tot ce s-a putut, transferul s-a făcut în momentul potrivit. Din momentul în care a fost transportat am ținut legătura cu medicul care s-a ocupat, care este de origine română, a transmis Sorina Pintea, notează stirileprotv.ro

Ministrul Sănătății spune că a fost nevoie de achitarea unei plăți înainte de transferul în Belgia, lucru care nu intra în atribuțiile ministerului.

În cazul lui Alexandru nu s-a întârziat nicio secundă. Dacă se dădea acceptul cu 5 ore mai devreme, atunci era trimis. A fost vorba de plata unui avans, am făcut-o discutând cu Casa de Asigurări, pentru că era necesară în acest moment”, a precizat Pintea, conform sursei citate.

PUBLICITATE