Piatra-Neamț: întâlnire de lucru în vederea finalizării pregătirilor pentru deschiderea pârtiei de schi

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic a convocat astăzi o întâlnire de lucru în vederea finalizării pregătirilor pentru deschiderea pârtiei de schi în această iarnă. La ședință au participat viceprimarul Bogdan Gavrilescu, city-managerul Bogdan Pușcașu, Lucian Morozan – administratorul Perla Invest, consilierul local Romel Bârjoveanu, alpinistul Ticu Lăcătușu și reprezentanți ai sportului pietrean.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost trecute în revistă lucrările care s-au executat până acum și au fost stabilite ultimele detalii care trebuie puse la punct, respectiv balastarea anumitor zone, repararea gardului de protecție a clădirii telescaunului, verificarea și toaletarea copacilor din imediata vecinătate a pârtiei și a traseului telescaunului. De asemenea,  în perioada imediat următoare se va semna contractul cu Serviciul Salvamont.

Întâlnirea a continuat cu inspectarea pârtiei și a dotărilor acesteia, respectiv punctul de prim ajutor și telescaunul.

Îmi doresc deschiderea pârtei de schi în aceasta iarnă. Astăzi am avut o nouă întâlnire cu factorii implicați și o deplasare pe pârtie pentru a stabili elementele concrete care mai trebuie rezolvate. Mulțumesc și iubitorilor de schi cu experiență din Piatra-Neamț care ni s-au alăturat acestui demers și pun umărul alături de noi la aceasta acțiune. Sper să ne ajute și vremea să avem zăpadă naturală și temperaturi potrivite pentru a se putea schia în această iarnă la Piatra-Neamț pe pârtia Cozla a declarat Dragoș Chitic.

PUBLICITATE