Piatra-Neamț: Final de proiect Etwinning și lansare de carte la Colegiul „Calistrat Hogaș”

Trăim zile în care a vorbi despre educație ne plasează sub interogația: online sau nu?

Există, însă, demersuri complementare programelor de curriculum, uneori integrate orelor de curs, online sau … nu, care au reușit să mențină interesul elevilor și să capteze motivația unui aport prin care colaborarea cu elevi și profesori din alte țări să creeze un proiect comun, un traseu educațional profitabil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La Colegiul Național „Calistrat Hogaș” (CNCH) Piatra-Neamț, proiectele Etwinning nu sunt o noutate.

Ele datează de mulți ani și valorifică parteneriate internaționale în care mobilitățile nu sunt finanțate, dar care pot egala în activități și rezultate deja cunoscutele Erasmus+.

Un astfel de proiect își sărbătorește finalul în aceste zile la CNCH: inspirat de marcarea a 50 de ani de la prima prezență umană pe Lună, proiectul «De la Terre à la Lune» a reunit elevii școlilor participante (9 instituții din Belgia, Grecia, Italia, România, Spania), într-un demers de redactare creativă (sub forma unui jurnal de bord colectiv, în limba franceză) având ca suport romanul omonim al lui Jules Verne.

Tematica explorării spațiale a urmărit sensibilizarea elevilor cu privire la obiectivele dezvoltării durabile pentru protejarea planetei și stimularea gândirii critice și creativității cu privire la soluții inovante pentru viitorul omenirii.

La nivelul instituției pietrene, echipa proiectului francofon coordonat de doamna prof. Alina Baluș a fost formată din elevi din toate clasele de liceu organizați în trei grupe: de documentare, creație tematică și redactare/ilustrare.

Pornind de la activități de sensibilizare prin descoperirea și exploatarea romanului lui Jules Verne De la Terre à la Lune, continuând cu o incursiune comparativă în spațiul nuanțelor lexicale ale lunii în limba franceză, al artelor și expedițiilor astronomice, cu ateliere de creație (fotografie, poezie, colaje video), valorizând oportunitatea activităților colaborative pe platforma Twinspace a proiectelor Etwinning (postări independente, analizate în echipa de proiect, prin raportarea la răspunsurile celorlalți membri ai forumului online), participanții calistrați au atins toate obiectivele proiectate la începutul anului școlar 2019-2020 și se pot bucura de rezultatul final al eforturilor de redactare alături de elevii instituțiilor partenere: un volum în limba franceză cuprinzând jurnalele de bord ale unor misiuni menite să aducă soluții pentru o lume mai bună!

Totul într-o perioadă în care orele de curs obișnuite păreau amenințate de instabilitate și ineficiență.

Personajele propuse de liceenii din Piatra-Neamț au fost plasate chiar într-un scenariu pandemic, în misiunea 7 a jurnalului: cei patru membri ai echipajului proveniți din baza de antrenament … CNCH ar fi avut de petrecut o perioadă de carantină la bord ca urmare a testelor pozitive pentru identificarea noului virus.

Aproximativ 30 de elevi s-au alăturat echipei inițiale de redactare a jurnalului – odată cu înscrierea pe platforma Twinspace și partajarea online a documentului Googledoc de redactare colaborativă.

Paginile de jurnal de bord au fost scrise în colaborare, uneori mai multe propuneri au fost mixate în vederea realizării unei imagini mai complexe a stării personajelor sau a anvergurii evenimentelor.

Adaptarea textelor la firul narativ și la personajele integrate în paginile de jurnal a fost realizată cu un ghidaj constant, atât la nivelul formei, cât și al conținutului.

«Axată pe valori comune, munca în echipă a stimulat perceperea de probleme reale, diagnosticarea lor și căutarea/alegerea soluțiilor convenabile, ne-a mărturisit coordonatorul proiectului, profesor de limba franceză la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”.

Elevii au conștientizat faptul că nu puteau fi atinse obiectivele comune ale proiectului decât în măsura în care fiecare participant avea posibilitatea să își asume propriul său rol.

Doar o bună cooperare a asigurat buna funcționare a ansamblului în munca de redactare colaborativă, la antipodul unei învățări bazate pe concurență.

Fiecare elev a optat pentru sarcinile care se potriveau cu nivelul lingvistic, implicarea fiecăruia a fost voluntară, chiar și în perioada de după încheierea cursurilor, în luna iunie.

Termenele stabilite și etapizarea utilizării platformelor au impus elevilor însușirea unei anumite auto-discipline în gestionarea resurselor.

Valorizarea contribuțiilor celorlalți și respectarea continuității în redactarea finală au devenit forme de învățare ce au permis o optimă asimilare a conceptelor, o mai bună însușire informațiilor, o aplicare mai pertinentă a principiilor descoperite, deschiderea către situații noi, rezolvarea de probleme și chiar inovație.».

Începând cu luna martie, toate activitățile proiectului s-au desfășurat online, chiar și cele la nivelul școlii, dar distanțarea a creat o mai bună relaționare, elevii participanți găsind în imprevizibilul noilor măsuri de siguranță o motivație în plus și șansa de a rămăne împreună pentru a duce la bun sfârșit sarcinile de proiect.

La sfârșit de drum, echipa de la CNCH inaugurează lansarea cărții de proiect în spațiul online pe https://issuu.com/helenestavropoulou/docs/e_book_lune și vă invită să deveniți cititorii unei creații francophone internaționale marca Etwinning !

PUBLICITATE