Piatra-Neamț: Femeie găsită decedată în apartament

Pompierii nemțeni au intervenit astăzi într-o misiune de deblocare ușă la un apartament din municipiul Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, pompierii au descoperit cadavrul unei femei de 87 de ani, într-un apartament situat la etajul II al unui bloc de pe strada Petru Rareş.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari și un voluntar din cadrul programului „Salvator din Pasiune” cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț.

Accesul în apartamentul situat la etajul II s-a realizat cu ajutorul scării culisabile, pe o fereastră. A fost găsită o persoană căzută, decedată”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

La fața locului se află polițiștii care vor deschide o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care a survenit decesul.

PUBLICITATE