Piatra-Neamț: Exerciţiu la o staţie de transformare a energiei electrice în cartierul Sarata

Marţi, 26.09.2017, la ora 11:00, Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ a executat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren la o staţie de transformare a energiei electrice, în municipiul Piatra Neamţ, cartierul Sarata.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Scenariu exerciţiului a presupus o explozie la un rezervor de ulei de răcire din incinta obiectivului, care a surprins un membru al echipei de intervenţie a societăţii care îl administrează. Acţiunile desfăşurate au fost cele de salvare a persoanei, localizare şi lichidare a incendiului, în condiţiile specifice tipului de obiectiv. La exerciţiu au participat cinci angajaţi ai obiectivului.

La sfârşitul activităţii au fost prezentate accesoriile folosite pentru salvarea persoanelor şi pentru lichidarea incendiului, apoi a fost realizat un scurt instructaj cu angajaţii obiectivului referitor la reacţia în momentul producerii unei situaţii de urgenţă şi modul în care se anunţă un eveniment prin 112.

Scopul exerciţiului a fost antrenamentul în executarea operaţiunilor de salvare, în folosirea accesoriilor specifice şi îmbunătăţirea cooperării cu personalul obiectivului.

PUBLICITATE