Piatra-Neamț: Drogat la volan! Prins de polițiști după comportamentul suspect

Polițiștii au depistat în trafic un tânăr din Piatra Neamț, aflat sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 20 iulie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, din direcția Bicaz spre Bacău.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, fiind incoerent în mișcări și vorbire, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis.

Tânărul a fost condus la centrul de permanență, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanţelor stupefiante.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, în ultimele 24 de ore, alți 2 șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși sub influența alcoolului.

La data de 21 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitatea Boghicea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 207 A, în localitatea Bîra, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

În această dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din localitatea Săvinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriței, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

PUBLICITATE