PIATRA-NEAMȚ: Copil de 10 ani, ACCIDENTAT pe trecere. Șoferul vinovat A FUGIT

La data 9 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Piatra-Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Decebal, din Piatra Neamţ şi soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări a reieşit că un bărbat, de 44 de ani, din Borca a condus un autoturism pe bulevardul Decebal, din Piatra Neamţ, din direcţia Bicaz către Bacău, iar la o trecere pentru pietoni a surprins şi accidentat un minor, de 10 ani, din Piatra Neamţ care traversa strada pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului.

După comiterea faptei, bărbatul a părăsit locului accidentului, însă a fost depistat la scurt timp de poliţişti.

În urma impactului, minorul a fost preluat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

PUBLICITATE