Piatra-Neamț: Ce investiții vom avea în Piatra-Neamț în anul 2019

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, Programul de Guvernare Locală pentru anul 2019. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vezi tot programul de guvernare aici: https://www.primariapn.ro/documents/10179/3718120/prog_guv_PN_2019.pdf

Printre temele abordate, Dragoș Chitic a prezentat și investițiile pentru Piatra-Neamț, realizate din fonduri proprii sau finantate prin programe naționale.

Pe lângă proiectele de investiții depuse pentru finanțare din fonduri europene, avem în vedere și realizarea de investiții din bugetul local, dar și din fonduri atrase în cadrul programelor guvernamentale. Pentru noi este important să profităm de orice program național de finanțare, astfel ca presiunea pusă pe bugetul local să fie din ce în ce mai mică, iar taxele și impozitele locale să rămână la un nivel acceptabil, suportabil de pietreni. -a declarat Dragoș Chitic

  • Continuăm să asfaltăm străzile pietruite și în acest an. Programul pentru  2019 cuprinde un număr de 15 străzi pentru o parte dintre ele vom depune proiecte pentru finanțarea din PNDL.
  • Menținerea în condiții optime a  străzilor deja asfaltate și realizarea de reparații capitale la străzile cu un grad de uzură avansat va reprezenta o prioritate și în acest an. Ne propunem frezarea stratului de asflat existent și turnarea unui nou covor asfaltic la peste 60.000 mp de străzi din toate cartierele orașului.
  • Vom  moderniza trotuarul de pe B-dul Traian, între Rompetrol și Poșta Mărăței, vom repara trotuarul de pe B-dul Decebal între magazinul Petrodava și sensul giratoriu de la Școala nr. 4, trotuarele din parcul central și alte trotuare din oraș care necesită lucrări de reparații;
  • Vom finaliza sensul giratoriu de la gară și vom continua amplasarea de semafoare cu comandă manuală pentru pietoni.Toate semafoarele care se vor monta vor avea și semnale acustice pentru nevăzători. Tot pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere vom continua să montăm piloni reflectorizanți în zona trecerilor de pietoni și a intersecțiilor de drumuri cu vizibilitatea obturată de parcarea mașinilor, vom reface toate marcajele rutiere, vom înlocui indicatoarele rutiere uzate și vom continua realizarea de marcaje colorate în zona trecerilor de pietoni;
  • Refacerea fațadei blocului D5, de pe strada Aleea Margaretelor este o promisiune de sprijin pentru locatarii acestui bloc afectat de incendiu în anul 2018. Vom realiza în acest an și refacerea fațadelor unor blocuri din cartierul Speranța;
  • Consolidarea și modernizarea  drumului de acces pe Cozla de la Colibele Haiducilor, tronsonul de la punctul Belvedere la Platoul Gospodina. Tot pe Cozla vom continua să realizăm lucrări pentru preluarea și dirijarea apelor pluviale în vederea protejarii imobilelor de la baza masivului. Vom reabilita și deschide pentru evenimente Igloo de pe Cozla;
  • Demararea lucrărilor de amenajare a unui traseu de drumeție pe muntelele Pietricica, cu plecare din zona strazii Orhei, format din trepte și cărări cu zone de popas. Tot pe muntele Pietricica ne propunem amplasarea numelui orasului PIATRA-NEAMȚ cu litere volumetrice, asemănător celui din Brașov;
  • Vom efectua lucrări de reparații și  investiții în toate unitățile de învățământ, inclusiv în creșele din municipiu, pentru a asigura condițiile optime în desfășurarea actului educațional;
  • Vom continua lucrările de reabilitarea a  imobilului în care funcționează Academia de Muzică „Gheorghe Dima”;
  • Amenajarea unei  ”Case a Căsătoriilor”, în imobilul în care funcționează Societatea Urban, cu acces la cea mai importanta zona storica și culturală  a orașului Curtea Domnească;
  • Vom finaliza realizarea podului peste pârâul Cuejdi din zona străzii Erou Corfu
  • Vom demara lucrările pentru finalizarea școlii și gradiniței din cartierul Speranța

În paralel, am demarat procedurile pentru înființarea „Zonei Metropolitane Piatra Neamț”, prin intermediul căreia să obținem finanțări pentru proiecte integrate. Vrem o centură ocolitoare a orașului, realizarea drumului expres Piatra Neamt- Bacău (în parteneriat cu Zona Metropolitana Bacău), dezvoltarea infrastructurii turistice pe masivul Cozla prin realizarea de investitii care sa faca atractiva zona in orice anotimp, dar și realizarea de parcări publice subterane  sau supraterane in zonele aglomerate etc.

PUBLICITATE