Piatra-Neamț: Cadavrul unui bărbat, găsit în râul Bistriţa (FOTO)

Un cadavru care plutea pe râul Bistriţa a fost descoperit, ieri dimineață, de niște pescari, în zona barajului Reconstrucţia din cartierul Văleni al municipiului Piatra-Neamţ.

La fața locului au intervenit pompierii, cu o autospecială complexă şi o barcă. Militarii au scos din apă trupul neînsufleţit al unui bărbat, care a fost apoi preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Bicaz. Cadavrul nu prezenta urme de violență pe suprafața exterioară.

Cercetările sunt continuate de oamenii legii într-un dosar penal pe ucidere din culpă (moarte suspectă)

PUBLICITATE