Piatra-Neamț: Arest preventiv pentru distrugătorul de „păcănele”

La data de 12 decembrie, Judecătoria Piatra Neamţ a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile faţă de un bărbat de 37 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ l-au încarcerat pe acesta în arestul I.P.J. Neamţ.

Confor IPJ Neamț, la data de 11 decembrie, în urma unei sesizări primite, în jurul orelor 13.00 poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au intervenit la un scandal produs într-un local de strada Progresului.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 37 de ani, din Piatra Neamţ, persoană aflată sub control judiciar, ar fi provocat scandal în incinta localului, unde ar fi distrus un aparat electronic de jocuri de noroc, în acest caz fiind demarată o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 18:00, bărbatul a revenit în localul respectiv, unde ar mai fi distrus alte trei aparate electronice şi ușa în incinta localului, după care a plecat.

Poliţiştii l-au  depistat pe bărbat în timp ce se deplasa pe bulevardul Dacia, iar în urma audierii, faţă de acesta a fost emisă o ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.

PUBLICITATE