Piatra-Neamț: A venit Tomac, a mințit, a plecat. Ne vedem la campania viitoare

Astăzi, PMP Neamț a organizat o conferință de presă la care au participat candidații la funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț, respectiv președinte al CJ Neamț, dar și președintele partidului, Eugen Tomac.

Acesta și-a început discursul spunând că a întârziat la conferința de presă din cauza drumului de la Bacău la Piatra-Neamț, scoțându-l vinovat tocmai pe candidatul PSD la primărie, Răzvan Cuc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Probabil că Bogdan Gavrilescu, actualul presedinte PMP Neamț, a uitat să-l anunțe pe Tomac că a ajuns viceprimar al municipiului în 2016, cu voturile PSD.

Trecem și peste faptul că Eugen Tomac are o problemă în a pronunța corect Piatra-Neamț și „pietreni”, el spunând „Peatra” și „petreni”, dar n-am putut să nu remarcăm câteva minciuni strecurate de acesta la conferința de presă.

Îmi aduc aminte că în 2016 PSD promitea că vom avea mult mai multe benzi pe drumul care leagă Bacăul de Piatra-Neamț. Probabil că Cuc a uitat undeva printr-un sertar această promisiune”, a declarat Tomac.

Domnul Tomac ar fi trebuit să știe, sau măcar să-l informeze cineva, pentru a nu se face de râs în conferință, că la sfârșitul anului 2019, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor de la acea vreme, alături de Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, anunțau că nu a existat nicio contestație la realizarea studiului de fezabilitate al Drumului de Mare Viteză Piatra-Neamț – Bacău, lucru care însemna că acel contract putea fi semnat (vezi articol aici).

Pe 23 ianuarie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru Elaborarea Studiului de fezabilitate pentru “Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț” cu Asocierea S.C. Search Corporation S.R.L. – Egis Romania S.A. (vezi articol aici).

Pe Eugen Tomac îl putem înțelege, că este în campanie prin țară și nu cunoaște realitatea din fiecare județ, el vine doar să combată. Dar Gavrilescu și Chitic ar fi putut să-l tragă de mânecă și să-i spună că minte.

De asemenea, suntem curioși câte demersuri/ discuții/ planuri pentru drumul Piatra-Neamț – Bacău a făcut primarul Dragoș Chitic într-un an de guvernare liberală, în care s-a aflat mereu alături de șeful PNL Neamț, Mugurel Cozmanciuc.

PUBLICITATE