Piatra-Neamț: 7 protestatari, sancționați de jandarmi cu avertisment

În urma desfășurării, în data de 29 martie, a manifestațiilor de protest în municipiul Piatra Neamț, pentru corecta informare a opiniei publice, Jandarmeria Neamț vă comunică următoarele: 

Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.

Până în prezent, șapte persoane au fost sancționate cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, urmând a fi analizate imaginile operative surprinse pe timpul desfășurării acestor manifestații și luarea măsurilor legale specifice în situația constatării și a altor fapte de natură contravențională sau penală.

Jandarmii nemțeni vor asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și recomandă participanților  la aceste adunări publice să respecte prevederile legale în vigoare, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să se delimiteze de persoanele care au un comportament antisocial.

PUBLICITATE