Piatra-Neamț: 20 de hectare de vegetație uscată au ars pe Pietricica (FOTO-VIDEO)

Ieri, la ora 22:26, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Piatra Neamț, pe muntele Pietricica.

Incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață mare, existând posibilitatea propagării la mai multe locuințe, la o mănăstire (Mănăstirea Pietricica) și la fondul forestier (condiții meteo nefavorabile, vânt puternic).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit forțe și mijloace de la:
– ISU Neamț cu 8 autospeciale, 7 autoturisme de serviciu, 2 microbuze cu 147 militari,
– ISU Bacău cu 3 autospeciale de stingere cu 13 miltari,
– ISU Iași cu 2 autospeciale de stingere cu 7 militari,
– 45 de  lucrători de la Direcția Silvică (Ocoalele Silvice de la Vaduri, Gârcina și Roznov),
– 25 angajați de la Primăria Piatra Neamț (BMSU, Publiserv și Salubritas) și
– voluntari.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01:20.

A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 20 ha.

Au rămas pentru supravegherea zonei două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și 8 lucrători de la Ocolul Silvic Vaduri.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Forțe și mijloace de la IPJ, IJJ și Poliția Locală au intervenit în sprijinul forțelor de intervenție pentru desfășurarea în bune condiții a misiunii de stingere.

PUBLICITATE
SURSĂfoto: Facebook