Piatra-Neamț: 11 polițiști locali devin „sectoriști”

Începând cu luna februarie, 11 polițiști locali vor avea în responsabilitate nouă zone, în toate cartierele din Piatra Neamț.

Datoria acestora va fi aceea de a cunoaște îndeaproape populația, de a prelua direct sesizările cetățenilor, de a informa asociațiile de proprietari despre obligațiile care le revin, de a verifica și sprijini activitatea acestora și de a constata dacă în zonele respective există mobilier urban degradat, locuri de joacă ce prezintă pericol pentru copii, spații verzi neîntreținute ori dacă deșeurile menajere sunt depozitate selectiv, în locurile special amenajate, persoane cu nevoi speciale ce au nevoie de asistență socială.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cei 11 polițiști locali fac parte din structurile de ordine publică și vor acționa atât dimineața cât și după amiaza, în Dărmănești, Mărăței, Precista, Centru, Văleni, Vânători, Speranța, Ciritei.

Deasemenea, polițiștii locali de zonă pot prelua petiții sau sesizări direct de la cetățeni, în acest sens, stabilindu-se câteva puncte fixe, respectiv Piața Precista, Piața Dărmănești, Piața Mărăței, Văleni, Speranța.

Zonarea cartierelor amintite și atribuirea acestor misiuni polițiștilor locali a venit la inițiativa conducerii primăriei Piatra Neamț întrucât s-a constatat că este necesară o mai bună cunoaștere a nevoilor comunității locale, astfel încât, proiectele propuse de primărie să se muleze pe necesitățile acesteia.

PUBLICITATE