Piatra-Neamț: 1 an de când Andrei Carabelea a fost ales primar. Bilanțul realizărilor

În urmă cu fix un an, pe 27 septembrie 2020, locuitorii municipiului Piatra-Neamț l-au votat pe liberalul Andrei Carabelea să conducă destinele orașului.

El a primit 7.696 voturi, situându-se sub scorul PNL care a fost votat de 8.176 persoane, ceea ce arată că populația a votat partidul, cea mai mare parte a votanților necunoscându-l pe Carabelea, dând astfel credit partidului.

Același partid care, la prima conferință de presă în calitate de câștigător al alegerilor, nu l-a lăsat nici măcar să vorbească la microfon (vezi articol AICI)

Venirea unui tânăr de 37 de ani la conducerea primăriei a dat naștere multor așteptări din partea populației, fiind printre cei mai tineri primari din istoria orașului. Între timp, a trecut un an de zile de când Andrei Carabelea păstorește urbea.

Vom încerca să punctăm principalele acțiuni sau evenimente care l-au avut pe actualul primar drept inițiator sau factor de decizie, rămânând ca cititorii să tragă propriile concluzii după un an de mandat al primarului Carabelea.

La capitolul proiecte europene atrase în municipiul Piatra-Neamț, în dreptul primarului Carabelea în acest moment este ZERO.

Deși vedem multe postări cu grădini publice, stații de autobuz, reabilitări ale unităților de învățământ sau începerea lucrărilor la proiectele de infrastructură rutieră și de gestionare a traficului rutier de pe marile bulevarde, ele reprezintă munca vechii conduceri a primăriei, actualului primar revenindu-i sarcina de a stabili firmele câștigătoare ale licitațiilor. Munca grea a fost făcută în anii din urmă, când s-au scris proiectele și, după multe încercări, s-au câștigat finanțările europene. (vezi articol AICI)

Trecând peste acest capitol, să punctăm câteva decizii ale primarului Carabelea care au ținut capul de afiș al primelor 12 luni:

  1. Desființarea Parcului Zoo din municipiu a reprezentat una din primele și cele mai dezbătute decizii. Condițiile în care trăiau animalele l-a făcut pe primar să ia această hotărâre. În acest moment, o parte din animalele de la Zoo stau în condiții mult mai proaste, fiind mutate în alte cuști, la alte grădini zoo. (vezi articol AICI)

  2. Aparent fără un motiv întemeiat a desființat zona de grătare din ștrandul municipal, acel loc rămânând și astăzi neamenajat. (vezi articol AICI)

  3. A schimbat scările rulante de la Curtea Domnească. Pentru demontarea scărilor vechi, reparaţii ale zonei, montarea scărilor noi şi reautorizarea ISCIR, primăria plătind 700.000 lei (peste 140.000 de euro). (vezi articol AICI)

  4. A crescut datoria publică a municipiului, contractând un nou împrumut, în valoare de 16,6 milioane lei de la bancă, în numele pietrenilor. (vezi articol AICI)

  5. A desființat iluminatul ornamental în timpul sărbătorilor de Paște, iar Piatra-Neamț a fost singurul municipiu reședință de județ din Moldova care nu a avut brad de Crăciun (vezi articol AICI).

  6. A înființat un nou post de Poliție Locală în cartierul Speranța (vezi articol AICI)

  7. Premierea angajaților primăriei a fost printre primele decizii interne luate în cadrul primăriei. După valul de critici și ironii în mediul online, după jumătate de an a renunțat la această idee. (vezi articol AICI)

  8. A decis închiderea centrului în fiecare weekend, chiar și în afara sezonului estival.

  9. Organigrama primăriei a fost modificată, prin decizia primarului mărindu-se numărul de funcționari de la 238 la 277 (39 de noi posturi), fiind înființate încă 10 posturi de conducere în cadrul primăriei. La un prim calcul, 10 milioane de lei este cheltuiala anuală în plus pentru plata acestor noi posturi din organigramă. (vezi articol AICI)

  10. Numărul de consilieri personali ai primarului a fost mărit de la 4, la 6. Au fost înființate, în premieră, posturi de consilieri personali și pentru cei doi viceprimari.

  11. A decis ca Pârtia Cozla să rămână închisă (vezi articol AICI)

  12. Din bugetul orașului, de Paște, locuitorii orașului au primit o caricatură cu primarul Carabelea (vezi articol AICI)

  13. Noul Regulament privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică din municipiul Piatra Neamț a dat naștere la o mare dezbatere în spațiul public. Inițial, au apărut următoarele modificări:

  • interzis: cresterea animalelor si a pasarilor, precum si cultivarea gradinilor de legume si zarzavaturi pe domeniul public si privat al municipalitatii;
  • interzis: plimbări cu animale de companie pe domeniul public, fără rufe la balcoane și fără repararea mașinilor pe stradă;
  • interzis: circulatia cu biciclete, motociclete sau alte vehicule in parcuri, cu exceptia pistelor marcate corespunzator;
  • interzis: hrănirea animalelor comunitare (câini, pisici) pe domeniul public și privat al municipiului și/sau creșterea porumbeilor în condominii;

În urma reacțiilor negative din partea populației, primarul Carabelea a renunțat la impunerea unor măsuri de constrângere. (vezi articol AICI)

  1. Mărirea prețului la serviciile de blocare/deblocare a autoturismelor de pe domeniul public la 30 de lei la 50 de lei, explicația primarului fiind accea că această mărire de tarif are rolul de educare și sancționare. (vezi articol AICI).

  2. Deși a impus noi restricții în municipiu prin aprobarea Regulamentelor privind normele de gospodărire și întreținere a domeniului public, primarul a fost primul care le-a încălcat, parcând, în mod repetat, mașina proprie pe trotuar și spațiul verde din fața casei. (vezi articol AICI)

  3. A amenințat opinia publică cu procese în instanță, în cazul în care în spațiul public vor mai apărea fotografii cu mașina acestuia parcată neregulamentar.(vezi articol AICI)

  4. A dispus tăierea castanilor de pe strada Ștefan cel Mare, deși secțiunea lor arată că majoritatea erau sănătoși și nu reprezentau un pericol pentru circulație.(vezi articol AICI)

  5. A decis posibilitatea ca societatea Publiserv să subcontracteze lucrări unor firme private. (vezi articol AICI)

  6. A restricționat circulația pietonală pe podul de la piață fără să se apuce de reparația lui dar și pe puntea de la ștrand (cu maxim 10 persoane pe un flux). (vezi articol AICI)

  7. A dispus achiziționarea un autoturism nou, în valoare de 28.000 euro din bani publici. (vezi articol AICI)

  8. A introdus bonul de ordine atât în primărie cât și la Direcția de Taxe și Impozite.(vezi articol AICI)

  9. A ținut închisă Piața Centrală din Piatra-Neamț, pe fondul pandemiei, deși în alte orașe primarii au găsit soluții (vezi articol AICI). Totodată, a cheltuit zeci de mii de euro pentru decuparea pereților și montarea unor geamuri de termopan la piață (vezi articol AICI).

  10. A fost numit șef la Piață aceeași persoană care o administra când aceasta a luat foc. (vezi articol AICI)

  11. În clădirea primăriei s-au ținut, luni de zile, cursuri de zi pentru copiii anumitor salariați, în timp ce restul elevilor din municipiul Piatra-Neamt își desfășurau activitatea școlară doar prin intermediul cursurilor online. (vezi articol AICI)

  12. Licitații întârziate privind serviciul de deratizare, dezinsecție și dezinecție, lucru care a dus la apariția insectelor. (vezi articol AICI)

  13. A propus un proiect de hotărâre care va fi votat la următoarea ședință de Consiliu Local, prin care toate persoanele care doresc să facă mișcare să poată intra pe terenurile de sport din curțile școlilor, în afara programului educațional. (vezi articol AICI)

  14. Amenajarea unui loc de joacă în Ștrandul tineretului, în valoare de 91.000 de euro (proiect asumat de către viceprimarul USR al municipiului). (vezi articol AICI). La o lună de la inaugurare a fost închis după ce o copilă a ajuns la spital (vezi articol AICI)

Uitându-ne la realizările de mai sus din decursul primului an de activitate la cârma orașului, este bine de precizat că însuși primarul Carabelea a recunoscut într-un interviu că 90% din deciziile sale cu privire la măsurile luate la nivelul orașului sunt spontane. Cu alte cuvinte, își expretimentează propriile idei sau convingeri pe spatele pietrenilor.

Sigur că în tot acest timp de la preluarea mandatului și până în prezent, am tot încercat să venim cu articole laudative, pozitive, de apreciere la adresa primarului, crezând că ceea ce a spus în campania electorală se va și întâmpla.

Eram pregătiți să scriem că firmele care au căpușat bugetul orașului în ultimii ani și care au făcut lucrări mizerabile, de mântuială, au fost trimise la plimbare de administrația Carabelea.  Dar, ce să vezi, ele continuă să facă bani și în mandatul actualului primar. Ghinion, nu? (vezi articol AICI)

Eram cât pe ce să lăudăm inițiativa conducerii primăriei care a adoptat o Hotărâre de Consiliu Local prin care toate cheltuielile din banii pietrenilor sunt făcute publice.

Adică transparentizare. Cu detalii privind sumele de bani cheltuite și societățile care le încasează. Dar, ce să vezi, executivul primăriei nu vrea să ducă la îndeplinire acea Hotărâre. Și, mai nou, nici primăria nu mai răspunde, conform legii, solicitărilor. Ghinion, iar! (vezi articol AICI)

Ne apucasem să scriem, în ciornă, că #NouaPiatra a lui Andrei Carabelea s-a lepădat de metehnele celorlalți primari de până acum care angajau funcționari în primărie după prietenii, interese sau afinități politice. Dar, ce să vezi, același lucru se întâmplă și acum: prieteni din copilărie, colegi de partid sau prietenii prietenilor sunt angajați pe bandă rulantă la primărie. Ghinion din nou! (vezi articole AICI, AICI, AICI, AICI)

Chiar zilele astea așteptam să vedem noua componență a persoanelor ce vor fi selecționate pentru a face parte din Consiliile de administrație ale SC Publiserv, SC Salubritas, SC Locativ și SC Parking.

Am crezut că vom vedea oameni care au pregătire în domeniul de activitate respectiv, cu experiență și performanțe în spate. Dar, al naibii ghinion, trei sferturi din ei au doar ”calitatea” de a fi alergat în campania electorală pentru Andrei Carabelea, iar acum vor răsplătiți cu niscaiva sinecuri pe bani publici.