Petrecere „spartă” de polițiști într-un local din Piatra-Neamț

Ieri, 13 noiembrie, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați prin apel 112, cu privire la organizarea unui eveniment privat, în incinta unui local public (un club aflat în zona centrală), din Piatra Neamț, la care participă mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind identificate aproximativ 80 de persoane., evenimentul organizat fiind întrerupt de forțele de ordine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru încălcarea prevederilor legale polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, dintre care  o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 55, una pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și una pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 349, cu privire la interdicția de a se fuma în spații inchise.

PUBLICITATE