Sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității.
Pentru cetățeni, sănătatea mintală este o resursă care le permite să își realizeze potențialul intelectual și emoțional, să își găsească și să-și îndeplinească rolurile în viața socială, școlară și profesională. Pentru societăți, sănătatea mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție socială.
În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple, cetățenilor și sistemelor sociale.
Înțelegerea sănătății mintale, atât pentru pacienți în mod individual, cât și pentru familie, precum și pentru autoritățile publice, depinde și de existența unui diagnostic precis și coerent.
Identificarea și promovarea celor mai bune practici de diagnostic precoce al bolii mintale este necesară în vederea optimizării utilizării intervențiilor în stadiile timpurii, în care sunt cele mai eficiente.
Prin diagnosticări și intervenții precoce s-ar putea întârzia progresul bolii către stadii avansate, obținându-se astfel o amânare a instituționalizării și o reducere a costurilor ridicate generate de îngrijirea terminală (pe termen lung).
În anul 2019, în România, prevalența tulburărilor mentale și de comportament a fost de 2592,3 la 100.000 de locuitori, în creștere față de anul 2018 când a avut valoarea de 2444,4 la 100.000 de locuitori.
În județul Neamț, la sfârșitul anului 2019, în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență cu tulburări mintale și de comportament 13640 de bolnavi (5706 în mediul urban și 7934 în mediul rural), în creștere față de anul 2018 când erau rămași în evidență 13.031 de bolnavi (5592 în mediul urban și 7439 în mediul rural) și față de sfârșitul anului 2017 când erau rămași în evidență 12.748 bolnavi (5304 în mediul urban și 7444 în mediul rural).
În primele 9 luni ale anului 2020, în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență cu tulburări mintale și de comportament 13.766 de bolnavi (5762 în mediul urban și 8004 în mediul rural).
Tulburarea depresivă majoră este una dintre cele mai frecvente tulburări psihiatrice ale copilăriei și adolescenței, dar din cauza variației simptomelor privind criteriile de diagnostic, această tulburare este adesea nerecunoscută și netratată.
Tulburarea depresivă majoră la copii şi adolescenţi este adesea subdiagnosticată, doar 50% dintre adolescenți sunt diagnosticați înainte de a ajunge la vârsta adultă. Este o afecţiune comună, cronică, recurentă și debilitantă, care conduce la afectarea funcționării din punct de vedere educațional, profesional și social. O treime dintre adolescenții care se prezintă la medicul de familie prezintă o tulburare emoțională, iar 14% sunt diagnosticaţi cu depresie.