Peste 11.000 de nemțeni s-au vaccinat antigripal

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății a demarat prin distribuirea primelor tranșe de vaccin la nivel național, din 15.09.2020. – transmite DSP Neamț

Pentru sezonul 2020-2021 se utilizează  vaccinul InfluvacTetra, suspensie injectabilă în seringă preumplută – 0,5 ml, vaccin gripal tetravalent care conține antigene de suprafață (inactivate) de virus gripal (hemaglutinină și neuroaminidază) si vaccinul Vaxigrip tetra sezon 2020-2021.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aceste vaccinuri corespund recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (pentru emisfera de nord) și deciziei Uniunii Europene pentru sezonul 2020/2021.

În județul Neamț, in cadrul programului de imunizare antigripala pentru sezonul 2020-2021, s-au repartizat 100310 doze de vaccin antigripal.

Pana in prezent s-au primit 30280 doze, au fost distribuite către furnizorii de servicii medicale 19.914 doze si s-au administrat 11.204 doze din care in ultima săptămâna 3617 doze.

În prezent in județul Neamț sunt in stoc, la medicii de familie si in DSP, 10.366 doze de vaccin antigripal.

Următoarele transe de vaccin se vor primi etapizat in perioada 1.11.2020-15.12.2020.

Potrivit DSP Neamț, nu au fost raportate reacții adverse după vaccinările deja efectuate.

Campania de vaccinare antigripală se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi și se va adresa următoarelor categorii de persoane din grupele de risc:

  • copii cu vârste între 6 luni-6 ani, mai ales cei care sunt la prima vaccinare și pentru care va fi necesară administrarea a 2 doze, la interval de minim 30 de zile;
  • gravide;
  • persoane (adulți și copii) rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt;
  • medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
  • persoane cu vârsta intre 6 luni-64 de ani cu afecțiuni cronice;
  • toate persoanele cu vârsta peste 65 ani.
PUBLICITATE