Pericol evitat după un apel la „112”: Șofer prins beat la volanul unui TIR după apelul unui cetățean

Un șofer ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins conducând beat și a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au intervenit după ce un cetățean a observat modul haotic în care se deplasa mașina.

Potrivit comunicatului Poliției Neamț ieri, 21 septembrie, în jurul orei 21:10, în urma unui apel „112” cu privire la faptul că un ansamblu de vehicule se deplasează haotic, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman, un TIR condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, cetățean ucrainean.

Mirosul de alcool emanat de la șofer a condus la efectuarea unui test pentru alcool, care a indicat o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei, însă a refuzat testarea în prezența personalului medical.

„În urma materialului probator administrat, bărbatul de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Mulțumim cetățenilor pentru spiritul civic și pentru semnalarea oricăror situații de risc în trafic!, a transmis Poliția Neamț.

PUBLICITATE