Percheziții în Neamț într-un dosar privind favorizarea infractorului

Ieri, 12 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, au efectuat trei percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, trei persoane cu vârste cuprinse între 21 și 69 de ani, din localitatea Dulcești și județul Constanța, ar fi ajutat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Dulcești, să se sustragă de la punerea în executare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, prin care era condamnat la  2 ani și 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influențarea declarațiilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, mai multe telefoane mobile și cartele SIM.

6 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, față de 2 persoane, cu vârste de 21, respectiv 53 de ani, din localitatea Dulcești și județul Constanța, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

PUBLICITATE