Pensii Neamț: Ajutoare de încălzire pentru 469 de nemțeni

Urmare a Hotărârii de Guvern nr.935 din 07 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr.1042/2018, cuantumul ajutorului anual cuvenit veteranilor de război, văduvelor de război, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat, pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, a fost stabilit la valoarea de 400 lei/persoană.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În conformitate cu prevederile art.16, lit.g din Legea nr.44/1994,  veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului, au dreptul la un ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei termice și electrice pentru nevoi casnice.

Beneficiază de ajutorul anual de încălzire un număr de 469 persoane din județul Neamț, care au calitatea de veteran de război, văduvă de război sau accidentat de război în afara serviciului ordonat.

Ajutorul anual se acordă automat, fiind achitat în luna decembrie 2018, prin Compania Națională Poșta Română, cu mandat poștal. – informează Casa de Pensii Neamț 

PUBLICITATE