Patru persoane au primit îngrijiri medicale după un incendiu la Roznov (FOTO)

Patru persoane au primit îngrijiri medicale după ce un ansamblu de locuințe din orașul Roznov a luat foc vineri, în jurul orei 14:00

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Roznov (o autospecială de stingere), Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingereși o ambulanță SMURD EPA ), Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA ) și SAJ Piatra Neamț (o ambulanță).

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o terasă și la acoperișul unei construcții P+1 în forma de L.” – au transmis pompierii

12 persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars acoperișul terasei (confecţionat din policarbonat) pe o suprafață de 8 mp, mobilier din plastic (de pe terasă), fațada construcției pe o suprafață de 14 mp și acoperișul construcției pe o suprafață de 100 mp.

Patru persoane au primit îngrijiri de la echipajele SMURD și SAJ. Un bărbat de 82 de ani, ce prezenta arsuri la nivelul membrului superior stâng, a fost transportat se echipajul SMURD TIM la UPU Piatra Neamț.” – au mai spus pompierii

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (lumânare lăsată nesupravegheată)

PUBLICITATE