Olimpiada Naţională „Tinerii dezbat”, în perioada 9-14 iulie, la Piatra-Neamţ

Inspectoratul Școlar Județean Neamț informează că, în perioada 9-14 iulie 2018, în județul Neamț, la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamţ, se va desfăşura Olimpiada Naţională de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”, eveniment educaţional menit să promoveze valorile cetăţeniei active şi democratice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț şi al Primăriei Municipiului Piatra Neamţ.

Alegerea județului Neamț, ca loc de desfăşurare al acestei competiţii, este un semn de apreciere a valorii învăţământului nemţean, recunoscut pe plan naţional. Precizăm că ne vor fi oaspeţi 258 elevi calificaţi la  etapa naţională, 133 profesori coordonatori/ însoţitori şi membrii componenți ai Comisiei Centrale.

Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 9 iulie, ora 9.30, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, iar festivitatea de premiere va fi organizată în același cadru, în data de 14 iulie, ora 12.30.

PUBLICITATE