OFICIAL: Parlamentul a votat o nouă ZI LIBERĂ pentru români

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri (28 februarie) proiectul de lege prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Deputaţii au adoptat-o cu 233 voturi ‘pentru’, 7 voturi ‘împotrivă’ şi 19 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect care va merge la promulgare.

Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene.În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană”, se arată în expunerea de motive.

În România, Codul Muncii prevede existența a 14 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Dintre acestea, numărul maxim de zile libere care pot fi în timpul săptămânii este de 12, în condițiile în care prima zi de Paște și prima zi de Rusalii pică mereu duminica.

În 2018, cele 14 zile libere legale pică după cum urmează:

– 1 și 2 ianuarie (luni și marți)
– 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri)
– 8 și 9 aprilie, prima și a doua zi de Paști (duminică și luni)
– 1 mai, Ziua Muncii (marți)
– 1 iunie, Ziua Copilului (vineri)
– 27 și 28 mai, prima și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
– 15 august, Adormirea Maicii Domnului (miercuri)
– 30 noiembrie, Sfântul Andrei (vineri)
– 1 decembrie, Ziua Naționala a României (sâmbătă)
– 25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun (marți și miercuri)

De remarcat este faptul că Ziua Națională a României, cea în care va fi sărbătorit Centenarul, va pica într-o zi de sâmbătă, drept urmare românii vor avea în 2018 11 zile nelucrătoare legale în timpul săptămânii.

Românii vor avea parte și de câteva minivacanțe în 2018, însă de doar trei zile: prima cade în apropierea Paștelui, când va fi liberă și ziua de 9 aprilie, a doua ar putea avea loc în mai, când data de 1 mai pică într-o marți. Nu este exclus ca autoritățile să declare liberă și ziua de 30 aprilie (luni), pentru a le permite angajaților să își lege ziua liberă legală cu weekendul. Mai avem o minivacanță și la început de iunie, când Ziua Copilului pică într-o zi de vineri, dar și la sfârșitul lui noiembrie, pentru că ziua de 30 noiembrie, adică Sfântul Andrei, va fi sărbătorită tot într-o zi de vineri.

PUBLICITATE