Oana Bulai: PNL-USR-UDMR se opun legii de repatriere a aurului României

Partidele care formează majoritatea din Parlament (PNL – USR – UDMR) se opun legii de repatriere a aurului României, este semnalul de alarmă pe care deputatul nemțean Oana Bulai îl trage.

„Colegii din majoritatea toxică PNL – USR – UDMR consideră că rezervele de aur ale țării noastre ar trebui să fie ținute în continuare într-o foarte mare proporție (65% din rezerva de aur a BNR) în străinătate.” – a spus Oana Bulai

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit parlamentaruui social-democrat, astăzi, cei din PNL și USR au argumentat contra acestui proiect în plenul Camerei Deputaților și au anunțat că vor vota împotriva lui.

Toți cei care se opun proiectului depus de PSD pentru repatrierea aurului ar trebui să își pună niște semne de întrebare: ce fel de țară este România dacă nu e capabilă să își țină acasă propriul tezaur? De ce trebuie să ținem aurul României la Londra? Suntem noi o țară nesigură?” – a transmis deputatul.

Aceasta consideră că s-a trecut de mult timp peste faptul că România ar putea să mai fie vreodată o țară în care ar putea să apară tensiuni şi conflicte.

„Pentru România, povestea legată de tezaur va rămâne întotdeauna sensibilă. Cu toții știm ce s-a întâmplat cu tezaurul de la Moscova din Primul Război Mondial. Desigur, vremurile sunt cu totul altele, iar relațiile între state nu se mai pot compara.

Demersul PSD trebuie privit în raport cu evenimentele din lume, în raport cu criza pe care o parcurgem, dar să luăm și exemplele altor state care au decis să repatrieze aurul. Vă dau câteva exemple care au apărut și în spațiul public: Germania, Austria, Polonia, Olanda, Belgia.

Ei de ce pot și noi nu? Pentru că ai lor conducători își iubesc mai mult patria și își doresc să aibă mai multă grijă față de avuția națională decât conducătorii noștri?
Vă las pe voi să judecați!” – a mai spus Oana Bulai

PSD a susținut retrimiterea la comisie a proiectului pentru ca acesta să fie reanalizat.

PUBLICITATE