O tânără din Neamț a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR, în județul Suceava

O tânără din Neamț a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR. Accidentul a avut loc ieri seară, în jurul orei 21:00, în județul Suceava.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Pojorâta, din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, o tânără de 27 de ani, din judeţul Neamţ, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din cap tractor ce tracta o semiremorcă condus de un bărbat de 39 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, care circula regulamentar din sens opus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma coliziunii a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.

Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

PUBLICITATE