O fată în vârstă de 17 ani și-a găsit sfârșitul ieri, 2 octombrie, într-o locuință din localitatea Izvoare, comuna Dumbrava Roșie.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), fata ar fi fost găsită înecată în cada de baie.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
Incidentul a avut loc în jurul orei 19:00, când la fața locului s-a deplasat un echipaj al SAJ, care a găsit fata în stop cardio-respirator.
Din nefericire, după toate eforturile medicilor, fata nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au declarat decesul.
Polițiștii nemțeni au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), cercetările fiind continuate pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor producerii acestui eveniment.
După efectuarea necropsiei, se va stabili cu exactitate cauza care a condus la decesul fetei.
PUBLICITATE