O tânără de 10 ani, din Neamț, a impresionat juriul „Chefi la cuțite” cu o rețetă inventată de ea (VIDEO)

Aylin Cozma i-a impresionat pe cei trei chefi la doar 10 ani. Mica bucătăreasă din Târgu-Neamț a participat în ediția 15 Chefi la cuțite cu o rețetă deosebită, inventată de ea.

În ediție 15 a show-ului culinar Chefi la cuțite, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au avut parte de o surpriză din partea unei fetițe de 10 ani, pe nume Aylin Cozma.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aceasta a venit la emisiune cu o rețetă inventată, pe care acasă o pregătea în trei ore, potrivit spuselor ei, dar acum a reușit să o gătească în doar o oră, pentru masa de jurizare Chefi la cuțite.

Când au văzut farfuriile, chefii au crezut inițial că au de-a face cu un student și au fost uimiți să vadă că pe ușa Chefi la cuțite a intrat un copil de 10 ani.

Ce preparat inventat de ea a gătit Aylin Cozma în ediția 15 Chefi la cuțite

”Răsfățata” familiei, așa cum i-a spus tatăl ei, Paul, a dezvăluit că vrea să se facă chef bucătar atunci când va fi mare și a venit la emisiune pentru a demonstra că un copil de 10 ani poate găti foarte bine.

”Cum iubirea n-are vârstă, la mine nici bucătăria n-are vârstă,” a spus micuța în timp ce gătea.

Ea și-a descoperit dragostea pentru bucătărie atunci când o urmărea pe mama ei în timp ce gătea tiramisu, dar apreciază și preparatele deosebite pe care le face tatăl ei.

Aylin a decis să gătească piciorușe de copănele crispy, pe care le-a realizat într-un mod neobișnuit, ce a pus puțin chefii în încurcătură atunci când au văzut farfuriile.

”Ăsta e puiul perfect. Vine și cu proteină, și cu garnitură, e gata tot,” a spus chef Florin Dumitrescu după ce a gustat din preparatul deosebit.

Chefii au crezut inițial că au de-a face cu un inginer, căruia îi place să inventeze lucruri. ”Ar putea fi primul reactor de chicken,” a spus chef Cătălin Scărlătescu.

Chefilor nu le-a venit să creadă atunci când au văzută pe Aylin intrând pe ușa și au aflat că au de-a face cu o fetiță de 10 ani.

Într-un final, Aylin a primit două cuțite de la chefi și șansa să avanseze în următoarea etapă a emisiunii Chefi la cuțite.

PUBLICITATE
SURSĂAntena 1