O tânără a ajuns la spital după un accident în Neamț (FOTO)

Astăzi, 27 mai, în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o tânără, de 22 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe Drumul Național 2, în afara localității Horia, în momentul efectuării manevrei de depășire a unei autoutilitare condusă de un bărbat, de 62 de ani, din Sagna, ar fi acroșat-o, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și părăsind partea carosabilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei.

„La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ. Toate persoanele care se aflau în cele două autovehicule s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
O femeie de 22 de ani, conducătoarea autoturismului, a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Roman.” – a transmis ISU Neamț

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE