O șoferiță a intrat cu mașina într-un parapet și a accidentat 2 pietoni (FOTO)

Astăzi, 1 februarie, în jurul orei 13:30, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 15 B, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie de 38 de ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe DN 15 B, din direcția Târgu-Neamț spre Petru Vodă, pe un sector de drum în curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic și acroșând două persoane, de 17 și 50 de ani, ce se deplasau în calitate de pietoni, pe marginea părții carosabile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi pietoni.

Cei implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE