O parte dintre bugetari vor intra în șomaj tehnic

Guvernul pregătește o reglementare prin care se va introduce un mecanism de șomaj tehnic pentru angajații din sectorul public.

Concret, aceștia vor fi împărți în categorii, urmând să muncească fiecare câte 15 zile, iar apoi să petreacă tot atâtea zile acasă. Ei vor remunerați cu 75% din salariul brut de încadrare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărțim angajații în două: unii vor merge la muncă 15 zile și vor asigura funcționarea, iar restul intră într-o formă de șomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalți care au stat în șomaj tehnic”, a declarat Ludovic Orban la B1 TV.

El a spus că cei trimiși în șomaj tehnic pentru două săptămâni vor primi 75% din salariul brut de încadrare.

Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administrația centrală, ci și pentru administrația locală, și pentru toate entitățile publice, inclusiv entitățile publice care nu sunt în subordinea Guvernului de la nivel național, entități publice care sunt în subordinea Parlamentului sau unități autonome”. – a spus Orban.

Premierul a mai transmis că anumite zone din administrația publică nu vor fi afectate de această măsură.

„Sunt zone publice care nu pot fi afectate, ba chiar avem nevoie de resurse suplimentare. Nu putem afecta zona de spitale, DSP, ambulanţe, zona MAI cu jandarmi, pompieri, poliţişti, nu putem afecta zona militară. Sunt mai greu de afectat zona Ministerului Muncii, pentru că ANOFM este implicată în acordarea şi procesarea sumelor pentru somajul tehnic, AJPIS, ITM, Casele de Pensii sunt implicate.” – a mai precizat premierul

PUBLICITATE